Frantura de gand (I)

Urasc omul care nu se vede pe sine. Urasc omul care se crede ceea ce nu este. Pasi limpezi, legi bine definite, cunoscute tuturor pe care le simpatizati si le aparati cu vehementa, insa punctul de la care nu le mai respectati este atat de aproape incat aceste valori sunt nule. Sa fii crestin fara sa te comporti crestineste, zic. Nu incerc sa aduc galceava sau sa critic cu asprime religia. Nu asta mi-a fost intentia, insa jumatatile de masura sunt de cele mai multe ori abjecte si nu merit sa fim ceea ce suntem de dragul unui tipar universal care se presuspune a fi cel adecvat. Aceptandu-ti cusurul este mai aproape de tine insuti, privind spre interior te vei infricosa, dar vei fi mai aproape de esenta ta. Or, acesta este primul pas spre a te schimba. In viziunea crestina raul si binele sunt concepte diametral opuse, alb si negru, lumina si intuneric, or, e cu neputinta sa sari dintr-o extrema intr-alta. Sa afirmi ca esti bun crestin inseamna sa fii o contopire maiestuoasa cu religia, iar rautatea ta sa fie redusa la zero. Esenta ta nu accepta rasplata, aceasta cere impetuos satisfactie rapida si scurta, nu pe termen lung. Asemenea unui muncitor remunerat pentru munca prestata, tu nazuiesti spre un lucru feeric respectand  conditiile de acces.

Un gând despre „Frantura de gand (I)

Adăugă-le pe ale tale

  1. Îmi permit să spun că, indiferent de religia în care crede cineva, nu asta îl face ceea ce este cu adevărat, ci așa cum ai spus, „a fi aproape de esența ta”, a fi OM. În fond și la urma urmei, religia nu este decât o altă formă de a menține omul într-un tipar al fricii, de unde poate fi manipulat. Mulțumesc pentru adevărul „frânturii de gând”!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: